Hârtia la albastru, plasticul la galben, sticla la verde
100.000 de copii din România vor învăţa alfabetul colectării selective a ambalajelor
Eco-Rom Ambalaje lansează la nivel naţional un program prin care sprijină educaţia ecologică despre colectarea selectivă. Programul constă în distribuţia manualului „Învăţăm să reciclăm ambalajele” în şcolile din localităţile în care se desfăşoară colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje. Totodată, a fost realizată şi versiunea on-line a manualului, însoţită de jocuri interactive, accesibile pe www.ecoromambalaje.ro.
În anul 2009, manualul „Învăţăm să reciclăm ambalajele” va ajunge în 25 de localităţi din ţară şi în sectoarele 3 şi 6 din Bucureşti, fiind accesibil unui număr de aproximativ 100.000 de elevi de clasa a III-a din 189 de şcoli. Localităţile în care va fi implementat programul fac parte din cele 42 de oraşe în care există infrastructură pentru colectare selectivă, număr ce urmează să crească în 2009 şi 2010. Demarat ca acţiune pilot în 2008, programul de educaţie ecologică al Eco-Rom Ambalaje s-a desfăşurat în 4 oraşe, cuprinzând 2.200 de elevi din 39 de şcoli. Rezultatele foarte bune au dus la extinderea la nivel naţional a programului.
„Învăţăm să reciclăm ambalajele” reprezintă un auxiliar curricular pentru clasele a III-a şi a IV-a realizat de către ARAM (Asociaţia Română pentru Ambalaje şi Mediu) în cadrul Programului Naţional Educaţie pentru Sănătate în Şcoala Românească, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi finanţat de Eco-Rom Ambalaje. Manualul este însoţit de un Material Informativ privind gestionarea deşeurilor de ambalaje, destinat sprijinirii profesorilor în derularea cursurilor privind colectarea selectivă şi reciclarea.
Cititi intreg articolul pe ecoromambalaje.ro



